Domenech e obligat să nu piardă la Constanța pentru a continua la echipă. Rămânerea lui Raymond Domenech (foto) pe banca „cocoșului galic“ depinde de meciul cu România de luna viitoare. Potrivit cotidianului Le Parisien, selecționerul Franței este obligat să plece neînvins de la Constanța pentru a continua alături de Henry și compania. „Victoria cu Serbia i-a oferit un răgaz selecționerului Domenech. Dacă o înfrângere în România l-ar condamna, un rezultat de egalitate l-ar putea menține în funcție cel puțin până în luna martie 2009, când este programată dubla confruntare cu Lituania“, notează sursa citată. Totuși, Le Parisien scrie că, și în cazul unui egal, capul lui Domenech ar putea pica dacă jocul va semăna cu cel de la Euro. „Dacă este încurajatoare (n.r. – remiza), în ideea că se va putea spune că francezii ar fi putut câștiga, atunci unii i-ar putea găsi circumstanțe atenuante lui Domenech. Dacă va fi însă un egal precum cel de la Euro, atunci selecționerul va pleca“, a explicat Le Parisien.
Criticat pentru relația cu presa Președintele federației, Jean-Pierre Escalettes, care, la 73 de ani, și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat, l-a criticat ieri pe Domenech pentru relația sub orice critică cu presa: „I-am spus din iulie că trebuie să-și îmbunătățească atitudinea față de mass-media. Trebuie să înțeleagă asta cât mai repede“. Altfel, fiecare jucător al Franței va primi 140.000 de euro în cazul obținerii calificării la CM. Selecționerul ar putea încasa 460.000 de euro pentru calificare.
"Mie îmi convine când se câștigă un punct în deplasare, câtă vreme învingem pe teren propriu." – Noel Le Graet, vicepreședintele Federației Franceze de Fotbal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER